Am chef de scris, oricînd, oriunde, oricum, depre orice, despre ceea ce ma doare , ce trăiesc, despre ceea ce aș vrea să am sau despre ceea ce am.
Aș vrea să scriu și să public tot, mai ales în acele momente cînd plămădesc cuvintele, cînd le adun în capul meu și ele rămîn doar pentru mine.
ÎN CAPUL MEU SE ÎVÎRTE UN AMALGAM DE IDEI, de tot ceea ce gîndesc și tot acolo rămîn, ele sunt doar pentru mine, poate cîndva aș vrea ca lumea să le cunoască.
Uneori discut cu oamenii despre ceea ce gîndesc și observ, că lumea, este deacord cu mine. Avem aceleași gînduri, idei. creerul funcționează exact cu aceeași cenușă ce o posed și eu și asta mă bucură. Înainte nu aveam acestă posibilitate, înainte credeam că eu gîndesc diferit și atîta tot. Însă cu cît trece timpul întîlnesc din ce în ce mai mulți oameni care gîndesc la fel ca mine și prefer să cred că nu eu m-am schimbat și gîndesc ca ei, dar ei s-au schimbat și gîndesc ca și mine, că în sfîrșit am găsit și eu pe cineva cu care aș putea merge paralel fără să existe riscul de intersectare avînd loc ciocnirea.
Am întîlnit oameni ca mine, care gîndim la fel. Ei ca mine sau ei ca și ei de asta nu pot să îmi dau seama, important este că suntem la fel din punct de vedere al gîndurilor, uneori trăirilor, întîmplărilor și în general porțiuni din viață unde parcă am fost la fel, au fost aceleși trăiri, sentimente, fiori, gănduri, creer.
Și defapt nu despre asta vroiam să scriu, vroiam să scriu despre gîndurile mele care s-au urzit pînă acum în capul meu cu gîndul de afi expuse riscului pentru a fi cunoscute de către lume, și hopa că am ajuns în fața unui calculator și ele nu au prins viață acum și sub îndemînarea mâinilor mele cu ajutorul tastaturii.
Am gîndit mult și despre multe.
Am gîndit în primul rînd despre iubire, în săptămîna dragostei m-am simțit iubită și de către oameni la care eu nici nu mă așteptam. Am simțit că cineva se bucură pentru mine pentru realizările mele și mă încurajeză să trec de momentele grele și asta îmi dă curajul de a merge mai departe.Am nevoie de acești oameni lîngă mine, am nevoie să pună mâna pe umărul meu, să mă priveasă în ochi și să discut cu ei față în față.
Săptămîna asta am ajuns la concluzia că ar trebui să mă fac nevăzută măcar cîtva timp, să văd ce se va putea întîmpla. Și cred că într-o bună zi am să dispar dar nu de una singură. Cu cît zilele trec cu atît simt că visul meu, advăratul meu vi,s am să îl văd împlinit și odata cu el am să fac fericiti mai multă lume. Aștept și mă pregătesc de acest moment.
Săptămîna asta am simțit credință în Dumneze și m-am convins iarăși că el mă iubește și mă ferește de ceea ce e rău.
Am avut mai multe gînduri, da gata s-au spulberat au fugit ca vîntul pentru că încep să fiu preucupată cu altceva, cu alte gînduri.
Altă data o să-mi pun gîndurile pe foiae, sau nu o să le păstrez tot aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu