La grea încercare mă pune viața, da zic că tocmai mi-a venit și mie timpul.
Mi-a venit timpul să vorbesc despre iubire, iubirea aia care o considerăm noi ca e pentru totdeauna. Iubirea pentru care ne sacrificăm poate cariera, poate familia, poate prietenii. Iubirea care te obligă să ierți, să taci, să spui, să plîngi , să faci, să uiți, să ascunzi, să ridici vocea, să o cobori. Iubire- care ai ales-o și care trebuie să o iubești.
Un bun prieten mi-a spus că sunt egoistă, și țin să-i dau dreptate pentru asta, deoarece mi-a cam deschis ochii, nu m-a obligat să recunosc adevărul, da pur și simplu mi-a spus ceea ce eu nu prea vedeam, era acolo în colț acest egoism al meu și eu nu dădeam de el.
Iată așa am hotărît eu că trebuie să cedez multe la viața asta și să accept realitatea care mi se oferă, chiar dacă nu prea mă încîntă. Măcar trebuie să încerc, să risc un pic, să mă implic pentru a schimba ceva.
Căsătorie, copii, responsabilitate, sex,obligații, iubire necondiționată, certuri, sărutări, plecări, dor, bani, somn, grijă, viață, durere, bucurii și în sfîrșit fericire.
Omul care îl visez eu- nu este, nu există, sau poate nu l-am întîlnit eu? Pînă cînd va veni sunt nevoită să trăiesc fără să mă vaicăr ceea ce este pe moment, sau pe mai mult timp în viața mea. Unele lucruri nu mi le pot explica, da în același timp mă simt atrasă uneori peste măsură de ele.
Culmea este că exact în această perioadă au apărut noi priorități, noi planuri de viitor legate de carieră, job, bani pînă la urmă. Bani care ar urma să vină în urma unui lucru care l-ai făcut cu plăcere.
Ceea ce nu-mi ajunge încă mie este totuși curajul, curajul de a merge înainte fără de aprivi înapoi la ce o să spună unul sau altul, sau mai bine zis la ce o să spună ai mei. Regretul cel mai mare al meu este că nu știu pe ce parte a drumului să merg: pe stînga sau pe dreapta, să aprob sau să infirm. Poate da, sunt prea ”îndrăzneță” de a merge pînă acolo da eu știu că pot și am să fac orice, atîta timp cît îmi doresc acest lucru.
Este ciudat cum s-or împăca aceste ”două cărări” da cel mai important este că trebuie să fac niște sacrificii, tre să pun anumite restricții pentru viața mea și aceste restricții sunt favorabile pentru sănătate în primul rînd. Indiferent de rezultat ele vor fi benefice pentru mine. Deci, de eșec nu poate fi vorba.
Deja m-am resemnat, indiferent de ce o să apară și cum o să se comporte el în viața mea, eu o să trăiesc clipa, dar totuși nu o să mă las să mi se taie aripile de a zbura spre culmile succesului.
Important este că am conștientizat anumite lucruri la timp și asta mă face împlinită, mă face să merg dîrză fără a mai cădea în depresie. Obiceiurile mele proaste cam pierd din randament și frecvență, ceea ce mă bucură. Am să încep să te iubesc, însă doar atunci cînd o sa-ți vină rîndul iar în acest rest de timp o să îmi fac griji și o să am grijă să îți fie bine lîngă mine, pe măsura puterilor și a bunului simț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu