... am trait 22 de ani si am ajuns sa vorbesc despre Viata. Ce mi-a dat? Ce am obtinut? De ce m-am temut? Ce mi-am dorit?
Pot sa spun ca pina in momentul de fata am trait implinita, nu regret si nu as vrea sa schimb absolut nimic. Nu ma pling de zilele traite, da nu pot sa spun ca sunt cele pe care eu mi le-am dorit, cele pe care le-am asteptat pot spune chiar si le-am visat. Ce este mai grav, ca incepind deacum se incep zilele cu adevarat grele si o viata care urmeaza sa doara.
Daca nu am avut de ceva parte, atunci acest lucru este sanatatea, ea mi-a lipsit si acum vad consecintele. La o prima vedere parea a fi totul in regula dar defapt nu era deloc asa.
Am si am avut o familie fericita, una unita, care nu imi este si nu mi-a fost niciodata rusine sa ies in lume cu ei. Mi-au dat educatie, m-au invatat cum sa ma comport in societate ca sa nu fiu aratata cu degetul, sa nu rida lumea de mine. Sa stiu sa vorbesc si cu cei de seama mea da si cu un om mai in virsta. Cum sa ma adresez, cum sa cer ajutor, cum sa le multumesc oamenilor. Am avut mereu o haina, nu la moda, da era calda si curata, nu am simtit lipsa hranei, nu am simtit lipsa banului, imi dadeau mereu ca sa-mi ajunga pentru intretinere. Mau lasat sa-mi aleg drumul, oferindu-mi sfaturi. Tata a fost mereu capul familiei, el a condus si a condus bine, dupa reguli proprii, reguli a Clanului Marian inca de pe la stra-strabunelul meu, cred. A avut mereu o tactica diferita de a lumii, da o tactica corecta realizind asta atunci cind am crescut realizind binele pe care ne l-a oferit. Mama-intotdeauna ne-a iubit si ne lasa sa ne facem de cap, ma rog ce a vazut in familia ei asta a oferit si ea cu mici exceptii. Voia mereu sa ne ofere, ma refer la lucru material, ceea ce nu a avut ea parte. Eu pe tata il socot un exemplu, si il compar cu fiecare barbat din viata mea, sinceritatea lui si iubirea asta aparte e ceva specific si unic in acelasi timp. Am trecut impreuna prin multe suntem inca impreuna si vom fi cred pina cind cerul ne va desparti.
Referitor la persoana mea-multe lucruri nu le-am vrut, da le-am acceptat in viata mea, am asteptat sa rtreaca, uneori incercind sa ameliorez lucrurile. Nu mi-am dorit niciodata sa sufar din dragoste, sa raman fara de prieteni, sa simt lipsa parintilor (ma refer la plecarea lor peste hotare), sa nu ma impac cu sora-mea, sa am o problema vizibila si neinteleasa, sau ma rog inteleasa gresit de altii. Cel mai mult ma afecteaza ca un om te judeca fara ati sti povestea, fara a stii ca tu ai kg pe care le ai din cauza unei probleme de sanatate, o problema destul de dificila care se trateaza si efectiv se vede efectul in timp, dupa tratamente lungi si un efort destul de greu.
Intotdeauna am fost diferit si m-am impacat cu asta. Si acum sunt si acum tind sa fiu diferit, asta ma face speciala si unica, insa niciodata nu mi-am dorit sa fiu diferita fizic, sa se vada acest lucru, pentru ca in societatea asta moldava se traieste dupa principiul "prima vedere". ...
A venit timpul sa se schimbe lucrurile. A venit timpul cind il vad pe taica-meu suferind de boala si eu nu am cum sa-l ajut- asta este cel mai grav. A venit timpul cu adevarat sa sufar, nu din cauza dragostei ca vezi uite Doamne eu stau si ma usuc dupa el, da el e numai cu berea si rachiul si cu toata druzeaua lui. A venit timpul sa realizez ca maine cineva din familia mea poate sa nu mai fie, ca maine trebuie sa-mi cistig singura existanta, ca maine ar trebui sa imi vad visul realizat, care nu e cel de a ma marita si a fi imbracata in rochie de mireasa, ca maine am sa plec si nu stiu cind am sa ma mai intorc, pentru ca intr-o societate bolnava nu se poate trai (ma refer la sistemul din Tara Asta). Ca maine as putea sa fiu singura nu stiu pe care strazi si poate fara banii pe care tata mii dadea, fara un acoperis deasupra capului, cu toate ca am casa mostenire de la bunelul meu. Ca maine am sa am propriul copil.
Eu mereu am obtinut lucruri muncind. Cind eram mica si voiam la joaca, munceam ziua de nu mai puteam si taica-meu astfel imi permitea sa ies. M-am jertfit pentru a fi fericita, pentru ca fericirea inseamna suferinta.
Accept ce mi se ofera si dau din coate pentru ami indeplini visul- restul nu conteaza, oricum toti tindem spre moarte, important este sa facem ceva in viata sta ce o sa ne aduca placere, ce o sa ne faca fericiti, pentru a nu muri cu regrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu